luni, 16 mai 2011

Bribery Act: noua lege anti-corupţie din Regatul Unit

În data de 01 iulie 2011 intră în vigoare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord o nouă lege împotriva mitei - Bribery Act. Printre altele, legea creează o nouă infracţiune aplicabilă societăţilor comerciale:

o societate comercială poate fi condamnată penal în cazul în care un angajat al său oferă mită unei alte persoane cu scopul de a obţine sau de a păstra un avantaj comercial sau de afaceri în folosul respectivei societăţi comerciale.

Societăţile comerciale pot scăpa de condamnarea penală dacă arată că respectivul caz de mită este unul izolat şi că acestea au adoptat şi implementat proceduri interne adecvate prin care să îi împiedice pe angajaţii lor să ofere mită. Astfel, se recunoaşte că fenomenul corupţiei nu este doar o problemă a sectorului public, ci apare, de cele mai ori, la intersecţia dintre sectorul public şi sectorul privat. Din această perspectivă aşteptările şi regulile de integritate trebuie să fie similare pentru sectorul public şi sectorul privat.
Această prevedere legală are la baza 6 principii:

1. proceduri interne anticorupţie proporţionale cu riscurile de corupţie la care este expusă respectiva societate comercială;
2. Angajamentul conducerii societăţilor comerciale de a preveni corupţia şi de a crea o cultură organizaţională anti-mită;
3. Analiza periodică a vulnerabilităţilor interne şi externe la corupţie;
4. Due diligence pentru prevenirea mitei (i.e. cercetarea reputaţiei partenerilor de afaceri înainte de încheierea unui contract);
5. Informare şi formare profesională continuă (politicile şi procedurile interne de prevenire a mitei sunt cunoscute şi împărtăşite de toţi angajaţii);
6. Monitorizare şi evaluare periodică a procedurilor interne de prevenire a mitei.

Pentru cei interesaţi să afle mai multe detalii despre subiect, vă recomand un ghid realizat de Ministerul Justiţiei din UK (apasaţi aici).
Exemplul este deosebit de interesant pentru România şi din perspectiva modului în care se face legiferarea. Legea a fost adoptată în 8 aprilie 2010 şi intră în vigoare după mai mult de un an de zile timp în care a fost pregătită implementarea: procurorii şi judecătorii au fost informaţi şi instruiţi, mai multe ghiduri au fost elaborate şi publicate, societăţile comerciale au avut timp să îşi pregătească noile proceduri etc. Să nu ne amintim cum în Romania legi importante prin care se modificau taxe şi impozite (ex. legea bugetului de stat) au fost publicate în Monitorul Oficial după data de întâi a lunii dar au intrat în vigoare retroactiv începând cu data de întâi.
Sunt interesat cum s-au pregătit reprezentanţele din România ale corporaţiilor din UK pentru aplicarea acestei legi. Ar fi interesant un schimb de experienţă pe o astfel de temă între sectorul privat şi cel public din România.
Punctele de vedere exprimate în acest articol sunt opinii personale si nu reprezintă pozitii oficiale ale instituțiilor publice sau private cu care autorul are relații contractuale.

Niciun comentariu: