A fost nevoie de acutizarea crizei politice pe
perioadă sine die pentru ca să ne dăm
seama de ceea ce era evident înca din ianuarie: statul de drept în RO este ţăndări,
şi asta nu din cauza “loviturii de stat din iunie/iulie 12”.
UE şi Comisia Europeană s-au încăpăţânat să
ascundă “problema” sub pres, fiind la un pas să închidă MCV de atâtea progrese.
Statul de drept e adio în primul rand din cauza
ipocriziei liderilor din toate sferele sociale, inclusiv ongiştii, febleţea mea.
Totul în RO se judecă prin prisma interesului propriu: dacă au comis-o ai mei
(cei cu care ţin sau care mă întreţin), nu e ceea ce pare, doar ceea au facut
adversarii prietenilor mei e ilegal. Aşa a ajuns să se relativizeze orice,
absolut orice. S-a relativizat numărarea voturilor în Parlament, s-a
relativizat dreptul penal, s-a relativizat până şi plagiatul. Câteva exemple,
veţi cere...
Luptătorii anticorupţie urlă de 8 ani să nu se
schimbe modalitatea de numire a procurorului-sef DNA/procurorului general, dar,
imediat ce s-au schimbat prietenii lor de la guvernare au constatat că
procedura e lipsită de transparenţă şi trebuie schimbată. La îmbrânceală, chiar
Comisia Europeană a picat în aceasta capacană a ipocriziei şi a cerut RO
schimbarea procedurii, după ce raport după raport a solicitat păstrarea ei.
Atunci când Avocatul Poporului a fost numit cu
cântec s-a tăcut discret pentru că era de-al nostru, când a fost dat jos la fel
de abuziv pe cât a fost numit, a fost lovitură la adresa instituţiilor
statului. Comisia Europeană nu a zis nimic la numire dar la demitere s-a gândit
ce bine ar fi să fie bine (să fie numită o personalitate independentă).
Când suntem în opoziţie condamnăm plagiatul celor
care se refugiază la putere dar când ajungem la putere constatăm că nu există
suficiente dovezi în faţa unui plagiat.
Când şeful fiscului este la putere acesta este un
partener de dialog împotriva evaziunii fiscale şi procurorii nu îl întreaba
nimic, imediat ce păraseşte postul este acuzat că patrona sistemul de evaziune
fiscală din RO.
Procurorii dau înregistrări şi stenograme pe surse
pentru a manipula opinia publica, CSM adoptă ghiduri prin care se interzic
astfel de acţiuni iar inspecţia judiciară nu găseşte pe nimeni vinovat şi
oricum nimănui care se dă lovit în statul de drept nu-i pasă.
Dacă ANI pare că lucrează ceva, mai bine închidem
ochii atunci când face dosare la comandă/din răzbunare, dă comunicate de presă
depre nevinovăţia unuia în abenţa unui dosar pe rol sau face matrapazlâcuri cu
banii publici.
Personajul comun al dosarelor Flota şi Mihăileanu
este port drapelul democraţiei şi luptei anticorupţie pentru intelectualii
numiţi în funcţie de respectivul.
Astfel de exemple sunt mii doar în ultimii 12 ani
(să luam ca reper “anul 2000, atunci când nu vom mai fi copii”, pentru
cunoscători).
Deciziile se iau în funcţie de
persoana implicată şi de statutul ei. Instituţiile nu numai că nu funcţioneaza
impresonal dar sunt şi folosite fără ruşine în interes propriu. Regulile sunt
schimbate în funcţie de persoane şi interese de moment. Astfel se ajunge la
situaţii comice: cei care au propus creşterea competenţelor Curţii
Constituţionale, denunţă acum acest act neconstituţional. Explicaţia e simplă:
gândirea pe termen lung şi în interes naţional e o raritate. Nimeni nu pare
dispus să accepte faptul că trebuie să respectăm regulile şi atunci când sunt în
defavoarea noastră aşa cum le respectăm atunci când sunt în favoarea noastră. Acest
principiu de minimă igiena democratică, bazat pe evidenţa simplă că “roata se întoarce”,
ne este cu totul străin. Trăim la prezentul continuu şi nu învăţăm nimic,
niciodată.
Cel mai elocvent exemplu pentru
starea în care se află statul de drept sunt deciziile Curţii Constituţionale – un lung sir de suferinţe logice de
la o decizie la alta pentru a acomoda Constituţia cu imperativul politic de
moment. Uitaţi-vă doar la jurprudenţa privind schimbarea preşedinţilor celor
două Camere, uitaţi-vă la jurisprudenţa privind confiscarea averii ilicite etc
Curtea inventează şi adaugă la Constituţie pentru că a ajuns arbitrul ultim al
unui joc distructiv, numit spoiala statului de drept.
Cetăţenii gândesc, trăiesc şi
votează cu teamă la ziua de mâine, bomdardaţi cu sloganuri.
E inutil să ne întrebăm cine este de
vină sau care este soluţia. Poate
ar fi util însă să nu mai fim ipocriţi, dacă se poate... Chiar nu suntem toţi proşti.
