Statul de drept ţăndări şi ipocrizia în RO

Punctele de vedere exprimate în acest articol sunt opinii personale si nu reprezintă pozitii oficiale ale instituțiilor publice sau private cu care autorul are relații contractuale.

 

A fost nevoie de acutizarea crizei politice pe perioadă sine die pentru ca să ne dăm seama de ceea ce era evident înca din ianuarie: statul de drept în RO este ţăndări, şi asta nu din cauza “loviturii de stat din iunie/iulie 12”.

UE şi Comisia Europeană s-au încăpăţânat să ascundă “problema” sub pres, fiind la un pas să închidă MCV de atâtea progrese.

Statul de drept e adio în primul rand din cauza ipocriziei liderilor din toate sferele sociale, inclusiv ongiştii, febleţea mea. Totul în RO se judecă prin prisma interesului propriu: dacă au comis-o ai mei (cei cu care ţin sau care mă întreţin), nu e ceea ce pare, doar ceea au facut adversarii prietenilor mei e ilegal. Aşa a ajuns să se relativizeze orice, absolut orice. S-a relativizat numărarea voturilor în Parlament, s-a relativizat dreptul penal, s-a relativizat până şi plagiatul. Câteva exemple, veţi cere...

Luptătorii anticorupţie urlă de 8 ani să nu se schimbe modalitatea de numire a procurorului-sef DNA/procurorului general, dar, imediat ce s-au schimbat prietenii lor de la guvernare au constatat că procedura e lipsită de transparenţă şi trebuie schimbată. La îmbrânceală, chiar Comisia Europeană a picat în aceasta capacană a ipocriziei şi a cerut RO schimbarea procedurii, după ce raport după raport a solicitat păstrarea ei.

Atunci când Avocatul Poporului a fost numit cu cântec s-a tăcut discret pentru că era de-al nostru, când a fost dat jos la fel de abuziv pe cât a fost numit, a fost lovitură la adresa instituţiilor statului. Comisia Europeană nu a zis nimic la numire dar la demitere s-a gândit ce bine ar fi să fie bine (să fie numită o personalitate independentă).

Când suntem în opoziţie condamnăm plagiatul celor care se refugiază la putere dar când ajungem la putere constatăm că nu există suficiente dovezi în faţa unui plagiat.

Când şeful fiscului este la putere acesta este un partener de dialog împotriva evaziunii fiscale şi procurorii nu îl întreaba nimic, imediat ce păraseşte postul este acuzat că patrona sistemul de evaziune fiscală din RO.

Procurorii dau înregistrări şi stenograme pe surse pentru a manipula opinia publica, CSM adoptă ghiduri prin care se interzic astfel de acţiuni iar inspecţia judiciară nu găseşte pe nimeni vinovat şi oricum nimănui care se dă lovit în statul de drept nu-i pasă.

Dacă ANI pare că lucrează ceva, mai bine închidem ochii atunci când face dosare la comandă/din răzbunare, dă comunicate de presă depre nevinovăţia unuia în abenţa unui dosar pe rol sau face matrapazlâcuri cu banii publici.

Personajul comun al dosarelor Flota şi Mihăileanu este port drapelul democraţiei şi luptei anticorupţie pentru intelectualii numiţi în funcţie de respectivul.

Astfel de exemple sunt mii doar în ultimii 12 ani (să luam ca reper “anul 2000, atunci când nu vom mai fi copii”, pentru cunoscători).

Deciziile se iau în funcţie de persoana implicată şi de statutul ei. Instituţiile nu numai că nu funcţioneaza impresonal dar sunt şi folosite fără ruşine în interes propriu. Regulile sunt schimbate în funcţie de persoane şi interese de moment. Astfel se ajunge la situaţii comice: cei care au propus creşterea competenţelor Curţii Constituţionale, denunţă acum acest act neconstituţional. Explicaţia e simplă: gândirea pe termen lung şi în interes naţional e o raritate. Nimeni nu pare dispus să accepte faptul că trebuie să respectăm regulile şi atunci când sunt în defavoarea noastră aşa cum le respectăm atunci când sunt în favoarea noastră. Acest principiu de minimă igiena democratică, bazat pe evidenţa simplă că “roata se întoarce”, ne este cu totul străin. Trăim la prezentul continuu şi nu învăţăm nimic, niciodată.

Cel mai elocvent exemplu pentru starea în care se află statul de drept sunt deciziile Curţii Constituţionale – un lung sir de suferinţe logice de la o decizie la alta pentru a acomoda Constituţia cu imperativul politic de moment. Uitaţi-vă doar la jurprudenţa privind schimbarea preşedinţilor celor două Camere, uitaţi-vă la jurisprudenţa privind confiscarea averii ilicite etc Curtea inventează şi adaugă la Constituţie pentru că a ajuns arbitrul ultim al unui joc distructiv, numit spoiala statului de drept.

Cetăţenii gândesc, trăiesc şi votează cu teamă la ziua de mâine, bomdardaţi cu sloganuri.

E inutil să ne întrebăm cine este de vină sau care este soluţia. Poate ar fi util însă să nu mai fim ipocriţi, dacă se poate... Chiar nu suntem toţi proşti.