joi, 22 aprilie 2010

Motivarea neconstitutionalitatii legii ANI

Punctele de vedere exprimate în acest articol sunt opinii personale si nu reprezintă pozitii oficiale ale instituțiilor publice sau private cu care autorul are relații contractuale.

Astazi a aparut motivarea deciziei de admitere a sesizarii de neconstitutionalitate. Decizia e disponibila aici. Am subliniat prevederile mai importante din Decizia Curtii.
Comunicatul si decizia Curtii arata manipularea realizata probabil de ANI sau de alte persoane interesate care au scurs pe surse informatii false pentru a isi acoperi vinovatia. De fapt judecatorii Curtii nu se aflau in ancheta ANI la momentul pronuntarii deciziei de neconstitutionalitate pentru ca altfel ar fi trebuit informati despre acest lucru. Mai mult, ANI nici nu s-a interesat de soarta acestui proces la Curte, neparticipand la sedinte. De fapt neconstituionalitatea legii ANI era de mult o certitudine pentru specialisti si parlamentari. Chiar Curtea Constitutionala a stabilit in 2008, ca o prefigurare a deciziei de acum, ca expresii precum "caracter nejustificat" sunt neconstitutionale iar averea nejustificata nu poate fi confiscata.
Decizia Curtii ne arata cat de slaba este calitatea legiferarii in Romania: Guvernul abuzeaza de ordonante de urgenta, legile emise de Parlament sunt contradictorii si paralele.
Curtea a mai potolit Guvernul in goana pompieristica de a adopta ordonante de urgenta astfel incat U.E. poata sa aiba timp sa se dumireasca cine este de vina pentru situatia creata.
Eu am atras atentia din 2005 despre neconstitutionalitate proiectului de lege ANI. Ce s-a intamplat de fapt? Romania a inlocuit o lege constitutionala de control a averii (verificata in mai multe randuri de Curte) care a produs rezultate, cei drept doar in perioada 2005-2007 la presiunea publica: Dumitru Sechelariu - 30,000 Euro confiscati ca avere ilicta (vezi Decizia ICCJ definitiva si irevocabila aici), Lucas Laurian - 10,000 Euro confiscati ca avere ilicita etc, cu o lege buna la PR care nu a produs rezultate ci, mai mult, a fost declarata neconstitutionala. Observ ca de fapt problema in Romania in 2005 nu erau legile ci neaplicarea lor. Cam asta este rezultatul reformei anticoruptie initiata in 2005 iar Comisia Europeana are o responsabilitate pentru ca a incurajat Romania sa ia masuri care s-au dovedit falimentare. Am gasit o inregistrare a unei dezbateri la BBC din 13 iunie 2006 intre mine si doamna ministru Monica Macovei. Va dau un citat din interventia mea: "Mi se pare ca mintim publicul ca o sa avem o agentie, dar de fapt renuntam la un principiu, si anume principiul combaterii imbogatirii ilicite. Deci, sub masca luptei anticoruptie noi facem un regres." In fine, discutia de atunci se referea la o varianta a legii ANI care nu a mai ajuns lege, din fericire. Noi ne grabeam sa inlocuim ceva in 2005-2006 fara sa stim de ce nu a functionat sistemul de atunci (Comisiile de cercetare a averilor) si cum ar putea sa functioneze noua ANI.

Niciun comentariu: